marți , 22 august 2017
De interes pentru dvs.
Home / zona de sus / Servicii de mentenanta la acoperisuri

Servicii de mentenanta la acoperisuri

In aceasta pagina am intentia sa discutam in general despre acoperisuri si in special despre mentenanta la acoperisuri tip tigla metalica, cu tot ce cuprind ele : panourile de tabla, profilele de tinichigerie, folia anticondens si sistemul de drenaj .

Subiectul de azi a luat nastere in urma discutiei cu un prieten, prieten care lucreaza in acelasi domeniu ca si mine si cu care aveam o disputa vis-à-vis de  SERVICIILE DE MENTENANTA LA ACOPERISURI .

Mentenanta la acoperisuri si ferestre VELUX
Mentenanta la acoperisuri si ferestre VELUX

Stiu, suna destul de ciudat ( va mai trece multa apa pe Dunare pana cand aceste servicii vor deveni un lucru normal ), dar asa cum masina, computerul sau mai stiu eu ce, au nevoie de  intretinere, asa au nevoie si acoperisurile.

Cei mai multi dintre cei care isi monteaza un acoperis nou ( sau isi renoveaza o constructie mai veche ), au impresia ca acesta nu are nevoie de servicii de mentenanta si ca pe tot parcusul existentei lui ( o existenta destul de lunga avand in vedere ca unele acoperisuri bat spre suta de ani ), nu vor trebui sa faca nimic pentru al pastra intr-o stare buna de functionare .

Cele mai uzuale elemente ale acoperisului care au nevoie de intretinere periodica sunt :

  • Jgheaburile si burlanele .
  • Ferestrele de mansarda .
  • Suruburile, mai exact garniturile acestora (acolo unde sistemul prevede montajul cu suruburi ).
  • Buretii de etansare ( la fel, acolo unde sistemul prevede aceste elemente) .
  • Cosurile de fum si alte strapungeri ( in general la acestea se foloseste silicon care in timp imbatraneste) .
  • Racorduri la calcan ( la fel, si la acestea se foloseste silicon ) .
  • Elementele lemnoase ale acoperisului ( sageac, pazie, lambriu, etc. )

Jgheaburile si burlanele necesita o verificare periodica ( la cel mult doi ani ), si in cazul in care este necesar se va interveni pentru a remedia eventualele probleme aparute . Recomandarea este ca verificarea si curatarea jgheaburilor sa se faca in fiecare toamna pregatitind in acest fel sistemul de drenaj pentru sezonul rece.

Ferestrele de mansarda din lemn ( cu exceptia celor imbracate in poliuretan ), au nevoie de lacuire periodica, aceasta operatiune prelungind viata ferestrei de mansarda . Toate ferestrele de mansarda au nevoie de o gresare periodica a balamalelor, de o curatare a filtrului de praf, de o curatare a profilelor ramei de etansare.

Garniturile suruburilor autoforante cu care sunt montate o mare parte din invelitorile metalice sunt realizate din EPDM , material care in timp imbatraneste ( datorita UV si datorita rigidizarii cauzata de succesiunea fenomenelor de dilatare si contractare ). Pentru a impiedica aparitia infiltratiilor in zona suruburilor se recomanda inlocuirea acestora dupa o perioada cuprinsa intre 10 si 12 ani .

Buretii de etansare sunt un alt punct nevralgic al sistemelor de invelitori tip tigla metalica ( sau tabla cutata). Periodic este necesar ca acestia sa fie inlocuiti, astfel incat sistemul sa ramana etans indiferent de intensitatea ploi sau a ninsorii .

Siliconul folosit la montajul eventualelor strapungeri, dar si la montajul profilelor de tinichigerie in zona calcanelor imbatraneste si el prin aparitia fenomenului de plastifiere . La fel ca si in cazul garniturilor de la suruburi, se impune inlocuirea periodica a acestuia. Termenul la care se impune inlocuirea acestuia depinde de calitate produsului folosit.

Elementele lemnoase ale acoperisului ( discutam aici strict de cele vizibile, supuse razelor UV), au nevoie de intretinere periodica, care sa le protejeze, prelungindu-le in acest fel durata de viata. In functie de tipul si calitatea protectiei ( vopsea sau lac, monocomponent sau bicomponent, cu aditivi pentru UV sau fara aditivi pentru UV, etc. ), este necesar ca odata la 5 -10 ani sa aveti in vedere o refacere a acesteia .

Dumneavoastra, cei care cititi acest articol, retineti ca spre deosebire de o masina care scoate zgomote dubioase si de un calculator care “ merge “ foarte greu , acoperisul nu va va anunta decat foarte tarziu ca are o problema. Intodeauna a fost mai greu si mai scump sa reparati decat sa pastrati.  Poate ca a venit momentul pentru servicii de mentenanta la acoperisuri .

Check Also

ferestre de mansarda

Distribuitor de tigla metalica si ferestre de mansarda

Cauti un distribuitor de tigla metalica si ferestre VELUX ? Noi comercializam si montam acoperisuri …